Mişcările operatorului, menite să crească baza de clienţi pe TV şi să atragă pe televiziune digitală abonaţii care renunţă la cablu, vin la un an după introducerea în 32 de oraşe a serviciului care permite înregistrarea a până la 65 de ore de emisiuni şi care a contribuit la compensarea scăderii veniturilor, provocată de pierderea de abonaţi pe cablu analog.Cât priveşte serviciile HDTV, oficialii UPC au menţionat anterior că vor include pentru început un număr de opt posturi TV, printre care Pro TV, TVR, National Geographic. Semnalul de tip HDTV oferă o calitate mult mai bună imaginii decât prin intermediul semnalelor standard folosite în televiziune. Romtelecom a anunţat anterior că în umătoarele 12 luni va lansa servicii HDTV ce vor cuprinde opt-zece canale.

Veniturile UPC România au înregistrat în primul semestru o scădere de 19%, până la 61 mil. euro, cauzată de reducerea tarifelor pentru serviciile de cablu analog şi de deprecierea monedei naţionale. Potrivit oficialilor UPC,
creşterile înregistrate pe segmentele de televiziune digitală, internet şi telefonie au compensat parţial declinul pe cablu analog.

Baza de clienţi a scăzut uşor la sfârşitul lui iunie comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, mai ales din cauza pierderilor de clienţi pe cablu TV, însă avansul pe digital a fost de 240%, pe internet de 15% şi de 18% pe telefonie.

Distribuie pe social media

By dvbnews