S.C. BEST MIXMEDIA SRL Câmpina a solicitat licența audiovizuală pentru difuzarea prin rețele de comunicatii electronice pentru serviciul de programe Disco Mix din București. Solicitarea a fost discutată și aprobată în unanimitate în ședința Consiliului Național al Audiovizualului din 16 martie 2022.
Solicitarea SC BEST MIXMEDIA SRL a fost înregistrată la CNA cu nr. 2421/04.03.2022. Acționariatul societății, conform bazei de date și a certificatului constatator din 2 martie 2022, este format din Megelea Laurențiu (95%) și Zamfir loana (5%). 
Formatul de principiu va fi tematic muzical, iar zona de difuzare va fi națională. Formatul de difuzare va fi HD. O altă modalitate de recepție va fi prin platforma OTT proprie DIASPORA TV.
Structura serviciului de programe după surse de proveniență va fi formată din producție proprie (10%) și producții audiovizuale ale altor producători (90%). Procentul rezervat operelor audiovizuale românești va fi de 30%, iar procentul rezervat operelor audiovizuale europene va fi de 51%. Orarul de difuzare va fi de 24 ore / zi. 
Vor fi investiți 74.400 euro (pentru emisie vor fi cheltuiți 33.000 euro, pentru producție 30.000 euro, pentru redacție 3.100 euro, iar pentru alte cheltuieli comerciale suma de 8.300 euro). Cheltuielile inițiale lunare vor fi de 8.700 euro. A fost prezentat un plan financiar pentru perioada 2022-2024, din care rezultă ca sursă de finanțare încasările din publicitate. 
Solicitantul deține alte 7 licențe audiovizuale: Radio: Best FM din Câmpina, București TV / București TV HD, Valea Prahovei TV / Valea Prahovei TV (VP-TV) HD, Party Mix 4K / Party Mix HD / Party Mix, 24 Mix Teleshop / 24 Mix Teleshop HD, Shop On TV HD / Shop On TV 4K și Travel Mix HD / Travel Mix 4K / Travel Mix 8K.

Distribuie pe social media

By dvbnews