Posturile de sport deținute de Telekom își schimba denumirea din 12 septembrie, când debutează o nouă ediţie de Champions League, scrie Gsp.ro.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a aprobat modificarea de denumire a Dolce Sport, staţie care aparţine grupului Telekom, iar începând de la jumătatea lunii septembrie, acesta va deveni Telekom Sport. Schimbarea este valabilă pentru toate cele șase posturi Dolce.

Vlad Enăchescu, director general Dolce Sport, citat de GSP„În urmă cu 7 ani, Dolce Sport a intrat pe piața TV din România cu dorința de a deveni televiziunea care oferă cele mai importante competiții sportive. Si am reușit să facem asta. Din 2010, Dolce Sport a oferit live telespectatorilor, pe lângă aceste competiţii, un suport editorial cu știri și producții proprii bine documentate, susținute de o echipă de calitate.

Acum credem că e timpul unei transformări strategice, care să ne aducă acolo unde ne este locul, sub identitatea Telekom! În acest sens, Dolce Sport, televiziunea deținută de Telekom România, a demarat procedurile legale de aprobare a procesului de rebranding, care va implica o nouă identitate vizuală.

Vom reveni cu mai multe detalii în perioada următoare.”

Distribuie pe social media

By dvbnews