eleviziunea din Tarnaveni TV AS are de astazi licenta audiovizuala cu zona de difuzare nationala, solicitarea venita din partea Adler Trading SRL fiind aprobata in sedinta CNA.

TV AS a fost introdusa in unele regiuni din grila digitala de cablu RCS & RDS (Digi), iar din martie 2021 este disponibila in grila operatorului in toata tara.

Ioan Sita, reprezentantul postului, a mentionat ca programul se receptioneaza de mai mult de jumatate de an in reteaua RCS RDS in toata tara iar in Vodafone in judetele Alba si Cluj. Programul este tematic si functioneaza de foarte mult timp, obtinand prima licenta dupa Revolutie de program local pe cablu.

Dorina Rusu, membra CNA, a intrebat care este contributia postului pentru a putea primi licenta audiovizuala, primind raspuns ca programul nu este „parazitat” de muzica comerciala si s-au promovat foarte multe ansambluri comunale si spectacole populare.

TV AS devine televiziune nationala

Reprezentantul postului a mentionat ca va fi preluat in toata tara inclusiv de Orange, fiind deja la nivel national in grila digitala RCS & RDS (Digi).
Rasvan Popescu, membru CNA, a intrebat daca se vor produce modificari in programul postului dupa trecerea la zona de difuzare nationala, primind raspuns ca se doreste promovarea culturii romanesti in toata tara.

Solicitarea venita din partea Adler Trading pentru modificarea zonei de difuzare in nationala a fost aprobata in unanimitate.

TVSudEst va emite in format HD

Tot in cursul sedintei CNA de astazi, TV Sat 2002 a solicitat modificarea licentei audiovizuale a serviciului de programe TVSudEst din Rm. Sarat. Formatul de difuzare va fi SD si HD (pana in prezent era doar SD) iar denumirea serviciului de programe devine TVSudEstHD.

Zona de difuzare este regionala (BUcuresti si alte 10 judete: Buzau, Prahova, Ilfov, Calarasi, Ialomita, Constanta, Tulcea, Braila, Vrancea si Galati) si ramane nemodificata iar formatul de principiu este generalist.

Solicitarea a fost aprobata.

Distribuie pe social media

By dvbnews