Grupul RCS lansează începând de astăzi postul Chill FM, pe frecvența postului Music, din București (103,8 FM), pe care îl deținea deja.

Noul post, coordonat de omul de radio Dragoș Vulgaris, va difuza non-stop muzică chill out, potrivit unui anunț al companiei.

Reamintim că CNA a aprobat în luna septembrie transformarea frecvenței din București a Music FM în Chill FM. Celelalte două frecvențe pe care le mai emitea Music FM – în Târgu Mureș și Cluj Napoca – au trecut atunci la Dance FM, parte din același grup media.

Dragoș Vulgaris:

„Într-o capitală agitată precum Bucureștiul, câteodată avem nevoie și de o pauză, și de ce nu, de o supapă de relaxare, care să ne încarce cu energie atunci când simțim că aglomerația și stresul ne depășesc, și în trafic și acasă.

Chill FM a apărut ca răspuns la această nevoie a bucureștenilor și ce pot eu să promit este că, acum că s-a dovedit științific că meloterapia reîncarcă sufletul și mintea, cu siguranță Chill FM își va face excelent treaba. Tot ce trebuie să facă cei care vor și altceva decât ce se aude standard la radio este să caute 103.8 pe FM și să se lase în voia muzicii.“

„Logo-ul Chill FM vorbește despre reîntoarcerea la echilibru prin utilizarea formelor organice, naturale și integrând simultan simboluri grafice ale sunetelor”, după cum explică senior graphic art-ul Ciprian Olaru.

Chill FM va emite momentan doar în București, dar poate fi ascultat de oriunde din țară și din străinătate pe platforma online www.chillfm.ro.

Chill FM este parte a grupului Digi | RCS & RDS. Grupul Digi mai deține televiziunile Digi24, Digi Sport 1, 2, 3 și 4, Film Now (pay-tv), posturile de documentare Digi World, Digi Life și Digi Animal World, posturile muzicale UTV, Music Channel, Hit Music și Hora TV, radio-urile Digi FM, Pro FM și Dance FM.

[/su_audio]
Distribuie pe social media

By dvbnews