Clever Media Network a primit acordul CNA privind achizitionarea licentelor audiovizuale Cinemaraton, CineEst si ComedyEst detinute in prezent de Diplomatic Digital SRL (companie detinuta de Digital Cable Systems, achizitionata recent de Digi (RCS – RDS)).

Sorin Lapusan, Clever Media Network: Vom mentine si vom pastra aceeasi structura a serviciilor de programe, mai mult, din perspectiva noastra vom negocia probabil si alte productii si vom aduce imbunatatiri, completari la grila actuala, incercam sa mentinem start-up-ul pe care fostii proprietari l-au respectat si l-au mentinut.

Clever Media Network cumpara Cinemaraton
Monica Gubernat, presedinte CNA: Este un produs chiar bun, imi pare rau ca n-ati reusit sa-l pastrati, sa speram ca se va dezvolta cu noul actionariat pentru ca ideea a fost chiar buna.

ComedyEst va emite in format HD
Formatul de difuzare se va modifica, de asemenea, din format SD in format SD si HD, ceea ce inseamna ca se doreste inceperea emisiei inclusiv in format HD a postului ComedyEst, Cinemaraton emite deja in format HD.

Zona de difuzare a celor trei posturi este nationala si internationala (Australia, Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Cehia, China, Cipru, Croatia, Danemarca, Elvetia, Estonia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Moldova, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, SUA, Suedia, Ungaria).

SC Diplomatic Digital SRL se afla in curs de reorganizare, cu consecinta modificarii actionariatului si a primit acordul Consiliului privind modificarea actionariatului.

Aceasta solicitare a fost aprobata in sedinta CNA in unanimitate, astfel Clever Media Network adauga inca un post in portofoliul. Tot astazi, a fost aprobata solicitarea Clever Media Network pentru modificarea denumirii si a profilului Look Plus, noua denumire va fi Look Sport +.

Reamintim ca o alta companie controlata de Adrian Tomsa, Clever Business Transilvania, a primit recent aprobarea CNA si Consiliului Concurentei pentru preluarea Prima TV.

Distribuie pe social media

By dvbnews